Asumarea responsabilității
Numai oamenii care sunt conștienți de responsabilitatea lor și-o pot asuma.
Noi la ista, suntem convinși de acest fapt. Prin urmare, ne împărtășim cunoștințele pentru a promova conștientizarea în societate pentru o utilizare responsabilă a energiei. Din acest motiv transmitem cunoștințe despre eficiența energetică și conservarea resurselor unui număr cât mai mare de persoane.
Eficiență prin transparență
Cu produsele și serviciile noastre bazate pe date de consum, proprietarii și locatarii din clădiri sunt bine informați despre propriul lor consum de energie, economisesc energie și contribuie la protecția mediului. Numai în Germania, datorită serviciilor noastre de contorizare individuală și repartizare, este evitată emisia a 3,7 milioane de tone de CO2 . În plus, ne așteptăm ca un consum lunar actualizat să conducă la o reducere suplimentară de 1,5 milioane de tone de CO2. Până la urmă, vizualizarea și verificarea lunară a consumului conduce la economii de energie medii de 10%, așa cum a fost demonstrat de proiectul pilot pe trei ani 'Economisire de bani prin încălzire inteligentă' al Agenției Germane pentru Energie (DENA).
Cu noi, locatarii economisesc energie, reduc costurile și emisiile de CO2.
Produsul nostru principal, repartizarea costulurilor pentru încălzire pe bază consumului, ajută locatarii si proprietarii din clădirile condominiale să economisească în medie 20% din consumul de căldură și costurile anuale aferente. În fiecare an, circa 3,7 milioane de tone de emisii de CO2 sunt evitate numai de către clienții noștri din Germania.
Obiectivele și acțiunile noastre
Ajutăm oamenii să își aducă contribuția la protecția mediului.
Acest principiu director rezumă strategia noastră de Responsabilitate Socială, întrucât compania ista nu este angajată doar ea însăși în acțiuni ecologice și sociale, ci îi încurajează și pe alții să ia astfel de inițiațive. Pentru a promova sustenabilitatea în mod direcționat, suntem activi în cinci domenii de acțiune:
Sustenabilitatea începe cu noi. Promovăm protecția mediului înconjurător și a climei în toate domeniile de activitate ale ista – spre exemplu, acțiuni care vizează conservarea resurselor.
Obiectivele noastre:
- Prin conservarea resurselor în toate domeniile noastre de activitate vom realiza un impact zero asupra climei, până în 2050.
- Dorim să reducem consumul nostru anual de energie în Germania cu 6,5%, începând cu 2016 până la sfârșitul lui 2020. Pentru Grupul ista ne străduim să obținem o îmbunătățire continuă a eficienței energetice, cu o rată medie anuală de 1,3%.
Inovarea creează progres – produsele și serviciile noastre conduc la transparența consumului de energie și ajută utilizatorii noștri să aibă un comportament mai conștient în privința mediului. Astfel, proprietarii și locatarii din clădiri își pot reduce amprenta ecologică și pot economisi astfel și bani.
Obiectivele noastre:
- Vom ajuta beneficiarii serviciilor noastre să își reducă emisiile de CO2 cu 10% până în 2030 (an de bază: 2010).
- Până în 2027 vom dota toate proprietățile din Europa cu aparate care pot fi citite de la distanță. Am instalat deja 25 de milioane de aparate care pot fi citite de la distanță în proprietățile clienților noștri din toată lumea, la care sunt adăugate alte 400.000 în fiecare lună.
Angajații noștri ajută oamenii pentru un comportament eficient din punct de vedere energetic – ca angajatori, creăm o cultură corporativă care îi sprijină pentru a atinge acest obiectiv.
Obiectivele noastre:
- Angajament: Dorim să îmbunătățim în continuare condițiile generale pentru angajați și astfel să menținem nivelul de angajament de 80%, în toată perioada până în anul 2030 inclusiv.
- Diversitatea este esențială pentru noi: ista garantează că angajații pot lucra într-un mediu lipsit de discriminare. ista Deutschland GmbH s-a angajat în mod voluntar să promoveze femeile în cel puțin 22% din funcțiile de conducere la primul și al doilea nivel aflat sub cel al Consiliului de Administrație, până în anul 2022.
Abordăm tema sustenabilității împreună – lucrăm în strânsă colaborare cu partenerii și furnizorii noștri pentru a îmbunătăți continuu oferta de servicii.
Obiectivul nostru:
- Din 2050 vom avea ca parteneri, exclusiv furnizori sustenabili și cu impact minim asupra mediului.
Numai cei care sunt conștienți de responsabilitatea lor și-o pot asuma – ista împărtășește cunoștințe pentru a promova în societate, conștientizarea privind protecția mediului și resursele de energie.
Obiectivul nostru:
- Vom crea oportunități pentru ca angajații noștri să investească cel puțin 5.000 de ore pe an în promovarea protecției mediului în societate.
- Guvernanța corporativă
-
In ista, tema sustenabilității este în responsabilitatea directă a managementului. Directorul Executiv General al ista International este membru al Echipei Principale pentru Sustenabilitate – împreună cu Biroul de Sustenabilitate și departamentele selectate din sediul central, care se ocupă cotidian de aspecte privind sustenabilitatea.
Echipa Principală evaluează strategia noastră de sustenabilitate la fiecare trei luni și promovează subiecte actuale. În plus, stabilește obiectivele și strategiile pentru Comitetul Director pentru Sustenabilitate care, în calitate de organ coordonator central, se întrunește o dată pe an pentru a stabili punctele de referință pentru gestionarea sustenabilității și dezvoltarea în continuare a strategiei de sustenabilitate.
Comitetul Director pentru Sustenabilitate este compus din toți membrii Conducerii și vicepreședintele senior din departamentele relevante pentru strategie. Consiliul pentru Sustenabilitate este responsabil pentru ancorarea internațională a administrării sustenabilității la ista și prezintă Comitetului Director, idei din toate țările. Consiliul pentru sustenabilitate este format din membri ai organizațiilor naționale, respectiv Delegați pentru Sustenabilitate.
Biroul de Sustenabilitate coordonează proiectele și procesele de sustenabilitate din cadrul companiei. El este de asemenea responsabil pentru certificarea sistemului de management al energiei în Germania și pentru colectarea indicatorilor pentru raportul de sustenabilitate. Biroul de Sustenabilitate organizează cu regularitate schimbul de informații dintre Comitetul Director pentru sustenabilitate și Consiliul pentru Sustenabilitate.
- Principiile noastre globale pentru strategia de sustenabilitate
-
Este o parte fundamentală a culturii ista aceea de a interacționa cu mediul înconjurător și cu societatea, cu colegi, clienți și alte părți interesate, într-un mod respectuos și atent. Transparența face parte din ADN-ul societății noastre. Colaborarea noastră cu clienții, partenerii și alte părți interesate este caracterizată de deschidere, respect și onestitate.
Următoarele coduri și structuri ne oferă o îndrumare clară:
- Codul de conduită pentru angajați
- Codul pentru furnizori
- Calitatea de membru al UN Global Compact
- Acțiune pentru atingerea a 5 obiective de dezvoltare sustenabilă
- Coordonare internă de sustenabilitate
- UK Modern Slavery Act (legea britanică privind sclavia modernă)
Prezentarea evoluției și raportarea CSR
Cel mai recent Raport de Sustenabilitate al ista a apărut în anul 2024. În cadrul raportului prezentăm evoluția în domeniul sustenabilității, bazată pe "Comunicarea privind evoluția ", în calitate de membru al Global Compact al Organizației Națiunilor Unite